Balta Petru Rareș

Balta Petru Rareș se află la intrare în satul cu același nume, din județul Giurgiu. Accesul până la baltă se face pe drum asfaltat, iar pe malul ei, pe drum de pământ bătătorit.

Balta Petru Rareș are aceeași administrație cu cea a bălții învecinate, Albele. Lungimea bălții este de cca. 1km. iar lățimea între 60 și 90m. Adâncimea, pe standul pe care am pescuit, a fost de cca. 1,5-1,8m iar substratul cu puțin mâl, dar fără agățături. Populația piscicolă este compusă în principal din speciile Crap/Cteno și Caras.

Taxa pentru 12h de pescuit este de 100 lei și se pot reține 5kg de crap. Detalii complete despre regulament și taxe puteți obține contactând administrația bălții pe facebook.

La partida de pescuit de pe balta Petru Rareș am folosit atât lansete de crap, cât și undița și feeder. In prima parte a zilei am pescuit cu 2 lansete de crap și o undiță iar în a doua parte cu un feeder și un picker. Motivul pentru care am schimbat tot “arsenalul” în partea  2-a a zilei a fost lipsa trasăturilor pe monturile de crap + nada folosită (plumb striat încărcat cu pastă de boilies, forfac scurt + cârlig de 6 cu 2 boabe de porumb dipuit pe fir de păr). Nici pe laseta feeder, pe care am utilizat un method feeder cu forfac scurt și cârlig de 12 cu baitsting nu a avut prea mare succes.

Pe lanseta picker am ales să folosesc un coșulet de 30gr. cu găuri mari, deschis la ambele capete. Cârligul utilizat a fost tot de 12, însă fără fir de păr. Capturile au venit la 2 boabe de porumb dulce de la conservă, puse direct pe cârlig. Majoritatea capturilor au venit de la 25-35m distanță de mal.

Localizare Balta Petru Rareș

Pescar Amator

Pasionat de pescuitul la feeder, umblu teleleu pe baltile patriei :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.